Consultanță tehnică, verificarea compatibilității invertorului și instalare profesională pentru prosumatori care vor să își optimizeze consumul de energie.
Programul de finanțare pentru baterii 2026 este o nouă inițiativă derulată prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), destinată persoanelor fizice care au calitatea de prosumator și doresc să își completeze sistemul fotovoltaic existent cu un sistem de stocare a energiei electrice.
Programul beneficiază de un buget total de 400 milioane lei și urmărește creșterea gradului de autoconsum al energiei regenerabile: energia produsă de panourile fotovoltaice în timpul zilei poate fi stocată în baterii și utilizată ulterior, inclusiv seara, când producția fotovoltaică este redusă, iar consumul gospodăriei poate fi mai mare.
Important: Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale.
Programul se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator, indiferent dacă sistemul fotovoltaic existent a fost realizat printr-un program AFM sau din fonduri proprii.
Important: Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale.
AFM acordă o finanțare de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei, TVA inclus. Beneficiarul trebuie să asigure o contribuție proprie de minimum 25% din valoarea totală a proiectului, achitată din fonduri proprii.
Sistemul de stocare finanțat trebuie să aibă o capacitate de minimum 12 kWh.
Important: Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale.
Beneficiarul trebuie să dețină un sistem fotovoltaic racordat la rețeaua electrică de distribuție și să aibă calitatea de prosumator. Sistemul poate fi instalat anterior prin programe AFM sau din fonduri proprii.
Pentru instalarea bateriei, sistemul fotovoltaic trebuie să aibă un invertor hibrid compatibil cu sistemul de stocare. Dacă invertorul existent nu este hibrid sau nu este compatibil, acesta poate fi înlocuit/instalat până la punerea în funcțiune a bateriei.
Important: beneficiarii care au deja instalat un sistem de stocare la locul de implementare nu sunt eligibili pentru această finanțare.
Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale.
Pentru a beneficia de finanțare, solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
Important: Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale.
Conform proiectului Ghidului AFM, principalele etape sunt:
Important: Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale
Pentru înscrierea în program, solicitantul trebuie să pregătească următoarele documente:
Important privind documentele electronice: Documentele emise în format electronic trebuie încărcate în aplicația AFM în același format în care au fost eliberate de autoritățile/instituțiile emitente. Nu sunt acceptate documentele scanate sau imaginile realizate după un document emis inițial în format electronic.
Programul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar condițiile prezentate se bazează pe proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la aprobarea formei finale
Programul se află în etapa de consultare publică. Condițiile prezentate sunt cele prevăzute în proiectul Ghidului de finanțare și pot suferi modificări până la publicarea formei finale și deschiderea oficială a sesiunii de înscriere.
Capacitatea bateriei se alege în funcție de puterea sistemului fotovoltaic și consumul de energie al locuinței. În cadrul programului AFM, bateria trebuie să aibă minimum 12 kWh, iar o capacitate mai mare contribuie la obținerea unui punctaj mai bun.
După aprobarea proiectului, beneficiarul trebuie să aleagă din lista instalatorilor validați de AFM, prin intermediul aplicației.
Nu. Finanțarea AFM este decontată către instalatorul validat, iar beneficiarul suportă contribuția proprie și eventualele cheltuieli neeligibile.
Vrei să afli dacă ești eligibil și ce sistem de stocare este potrivit pentru instalația ta fotovoltaică?
ELECTRO & CONSTRUCT te poate ajuta cu verificarea sistemului existent, alegerea și dimensionarea bateriei, verificarea compatibilității invertorului și implementarea completă a soluției de stocare.
Contactează-ne pentru o evaluare preliminară și pregătește-te din timp pentru deschiderea programului AFM.
Informațiile prezentate au la bază proiectul Ghidului de finanțare aflat în consultare publică și pot suferi modificări până la publicarea formei finale si sunt disponibile pe site-ul oficial https://mmediu.ro/comunicare/comunicate-de-presa/diana-buzoianu-punem-in-dezbatere-publica-programul-pentru-finantarea-bateriilor-pentru-sisteme-fotovoltaice-bugetul-va-fi-de-400-de-milioane-de-lei/