Alege să alimentezi casa cu propria energie electrică produsă de un sistem fotovoltaic bine dimensionat și bucură-te de avantajele acestuia, reducând considerabil factura și nivelul dioxidului de carbon din atmosferă.
Devenind prosumator ai avantajul de a consuma prioritar propria energie! Un autoconsum ridicat pe perioada zilei va face din investiția într-un sistem fotovoltaic cea mai bună alegere.
Reduci valoarea facturii la energie, consumând propria energie și livrând în rețea surplusul produs.
În funcție de nevoi, sistemul fotovoltaic poate fi completat cu noi componente (panouri fotovoltaice, invertoare, acumulatori).
Perioada de recuperare a investiției într-un sistem fotovoltaic bine proiectat și instalat este cu atât mai scurtă, cu cât gradul de autoconsum este mai mare.
Contribui la un mediu curat pentru noi și generațiile viitoare, reducând emisiile de CO2 din atmosferă.
Instalarea unui sistem fotovoltaic reprezintă un pas important atât pe termen scurt, datorită economiilor substanțiale cu energia electrică, cât și pe termen lung, pentru un mediu curat. Ne consiliem clienții în privința eficientizării consumului de energie electrică, astfel ca, după investiția inițială în sistemul fotovoltaic, valoarea facturii de energie să fie redusă considerabil, iar autoconsumul să fie la cel mai mare nivel.
Inginerii noștri vor dimensiona sistemul fotovoltaic pe baza specificului locației tale, urmărind cele mai eficiente soluții atât din punct de vedere financiar cât și tehnic.